Guvernul Republicii Moldova investește în dezvoltarea localităților rurale prin programul "Satul European"
Guvernul Republicii Moldova continuă să investească în dezvoltarea localităților rurale prin intermediul programului național "Satul European", ediția 2024. Au fost selectate 612 proiecte, ceea ce înseamnă că 612 primării vor avea șansa de a crea condiții mai bune în localitățile din care provin. Proiectele includ lucrări de infrastructură esențială, precum construcția și modernizarea rețelelor de apeduct și canalizare, iluminat stradal, precum și reabilitarea clădirilor publice cu destinație socială, cum ar fi grădinițe, gimnazii, complexe sportive și case de cultură. Se are în vedere și investiția în energie verde, prin construcția a 36 de parcuri fotovoltaice. În total, peste 1 milion de cetățeni vor beneficia de aceste proiecte.